Populația României este tot mai îmbătrânită. Nu, această observație n-are nicio legătură cu faptul că Ion Iliescu a prins deja al 86-lea trandafir în buchetul vieții, e doar concluzia ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică. Ce facem în fața acestui fenomen? Cum procedăm? Construim cuiburi de berze, îi obligăm pe tineri să… Ă? Sau ne descurcăm și noi cum putem? Uite, spre exemplu, ce fenomen s-a petrecut într-o comună din județul Botoșani, unde erau tot mai mulți bătrâni: primarul a oferit case gratuite și locuri de muncă unor familii din țară cu mulți copii, iar în câteva săptămâni s-a trezit cu vreo 40 de cereri. Practic, concurența a fost mai mare decât la medicină.






















