Mă tot întreb: asta cu RUȘINEA… este un început sau un sfârșit?
Ați văzut: cu Hexi Pharma, cu naționala României…
După revoltă, după urlete, vine acel moment în care zicem:
”Băi, ce rușine, ce imensă rușine pentru țara asta!”
Asta rămâne după acea pornire de început. Vine rușinea, ca o cenușă a revoltei și-a disperării. Rușinea, momentul în care vrei să te ascunzi, vrei să nu fii văzut.
Eh, nu-mi dau seama dacă Rușinea asta e începutul pentru ceva bun sau ea anunță un sfârșit dureros. Vă dați seama ce dezorientați suntem dacă nu ne dăm seama când ni se întâmplă ceva dacă o fi de bine sau de rău?
Asta și pentru faptul că, de obicei, cam tot ce se întâmplă după rușine e de rău.
Rușinea asta o fi insolvența, și dup-aia vine falimentul, gata, radiem țara, o dăm la fier vechi.
Sau Rușinea e ceva de genul: hai, hai, schimbați ceva că ne e jenă de murim?
Rușinea, cumva, ar trebui să ducă la chestii bune. Adică, pe viitor să facem astfel încât să nu ne mai facem de râs.
Poate că ar fi fost bine ca naționala României nici să nu vină în țară acum, ci să fie plimbată prin Franța, să râdă lumea de băieți… ”Hă, hă, uite-i, frate, ăștia sunt!” Să-și facă puștii selfie-uri cu ei… Da, da, și cu nenea Burleanu, de la FRF, cu toți, așa, un car alegoric al rușinii. Vorbeam cu Mazăre, le făcea un car de-ăla frumos, cu fete, cu tot ce trebuie!
Rușinea presupune ceva profund: când îți e rușine, îți vine să dispari!
Poate că despre asta e vorba: hai, frate, ori dispărem, cu fotbalul, cu economia, cu munca pe 2 lei, ori decidem să existăm!
Dar ce facem acum e o rușine. E o formă de-a nu exista.
Avem așa, o idee de fotbal, dar noi nu existăm ca fotbal. Avem o idee de economie, dar noi nu existăm, economic vorbind…
Și tot așa, totul e doar o imensă rușine! Și nu e bine.
BitStone