Ați observat că exact atunci când spunem: ”Eh, hai, că de-acuma urmează să urcăm”, exact atunci mai apare ceva.
Că la noi așa e, de foarte mulți ani: hai, mă, gata, că am ajuns în sfârșit jos de tot, de-acum urmează să creștem și noi, o luăm în sus!
De unde, frate?
Când am văzut-o pe aia cu scalavii…
Cum adică niște oameni sunt ținuți sclavi?
Cum e posibil ca 70 de oameni să fie ținuți în sclavie, să muncească pentru unii, să adune lemne din pădure?
Mai mult decât atât: stăpânii ăștia de oameni își dădeau sclavii de la unii la alții.
”Ce zici, cumetre, ai de săpat o groapă în curte? Hai, că-ți dau vreo 3 sclavi de la mine, să-ți faci treaba, că mi-oi da și tu la toamnă, când am de cules porumbul, nu?
Pare că ne tot întoarcem în timp, cu țara asta! Hai la 1900, hai la 1800, hai la 1600…
Vă amintiți de ăia din Clanul Cămătaru, de aveau lei și nu mai știu ce alte animale, un fel de grădină zoologică acasă. Și dacă nu le dădeai banii luați cu camătă te aruncau la fiare! Dă banii, că pun leul pe tine! Șo pe el, leuțu’, șo pe el, tată!
Ăștia cu sclavii de la Berevoiești…
Cică e așa aproape o tradiție în satul ăla. Da, familiile astea au sclavi de ani și ani. Așa că să nu zică cineva că șeful de post nu știa sau că oamenii din sat nu știau. Evident că știau toți.
Și poate că tocmai asta e problema. Sunt atâtea zone în țara asta în care nenorocirile sunt ceva normal.
Pe de altă parte, cu greu te mai prinzi la noi care e sclav și care nu. Mulți, foarte mulți dintre români sunt sclavii unor mentalități bolnave… Pentru că unde e multă sărăcie, acolo apar toate bolile pământului: boli ale corpului, dar și boli ale minții.
Nu suntem noi, cu toții, prizonierii și sclavii unui sistem de sănătate criminal cu care am trăit bine-mersi atâta timp? Nu suntem noi sclavii unei democrații care produce la infinit parcă doar hoți?
Nu suntem noi sclavii muncii pe doi lei?
Ne-am obișnuit, nu?
Cum să zic: ar trebui să ne dezobișnuim de-a ne mai obișnui cu toate nenorocirile!
BitStone