Știe cineva ce mai face Cioloș? După ce-a condus guvernul timp de un an, s-a spălat pe mâini de politică și n-a mai vrut să aibă de-a face cu noi. Omul a ales să rămână o speranță a politicii, ca un fotbalist despre care se spune la 19 ani că e noul Hagi, dar de care nu mai auzi niciodată. Eventual, afli că la 28 de ani s-a retras din fotbal la o echipă de Liga a treia.




















