Nu trebuie să existe un sport în care să atingi maturitatea la 14, 15, 16 ani… Un sport în care să conteze atât de mult articulațiile, mușchii, tendoanele. Nu poți fi, pentru nimic din lumea asta, pensionar la 17 ani.
Scandalul cu gimnastele arată o întreagă industrie a suferinței. Copii chinuiți de părinți și de antrenori. Părinții cu gândul la o viață mai bună, antrenorii cu gândul la medalii și glorie.
Cumva, mulți părinți își scot copiii la produs. Se întâmplă asta și în concursurile de frumusețe la care participă copii.
Control zilnic al greutății, pastile care afectează procese biologice, înfometare, bătaie, jigniri…
Toate acestea hotărâte de părinți, în numele copiilor.
De cealaltă parte, antrenorii și părinții spun: a, dar a ajuns campioană mondială, a ajuns campioană olimpică, s-a realizat…
Alo, alo!… Doar unul dintr-o sută ajunge pe la olimpiade, darămite să și câștige.
Plus că, dac-o ziceți așa, sună ca și cum: frate, dacă nu te bate, nu ieși campion.
Deci, pe logica asta, există sporturi care se fac exclusiv cu parul.
Gimnastica e de fapt un dresaj. Ce să știe niște copii de 4, 5 sau 6 ani…
Apoi, nimic nu e mai dezamăgitor decât să vezi pe ministrul sportului, pe Elisabeta Lipă, zicând asta:
”eh, și ce dacă am luat bătaie, am ajuns campioană.”
Doamnă, sper că nu v-au dat antrenorii cu vâsla-n cap! Adică, na, pare că v-au deviat rău gândirea.
E vorba de niște copii bătuți, înfometați, jigniți, abuzați fizic și psihic… Contează că unii dintre acești copii iau medalii? Asta ne spuneți?
Un copil nu poate să aleagă, un copil e încântat dacă îi dai o bomboană.
Copilul nu este o investiție, nu este un pariu: nu faci un copil ca să-i iei alocația și s-o bei, după cum nu faci copil ca să-l trimiți să fie bătut, în speranța că vei ieși din sărăcie pe spinarea lui…
Pe spinarea lui plină de vânătăi.
BitStone