Acum o săptămână și ceva, Iohannis a fost la aplicația aia militară.
A fost cât de cât ok, că erau și americanii… na, așa, pe câmp, de la distanță, nu știai care-s românii, care-s americanii, cine a adus tancurile, cine e doar cu săbiile…
Arăta totul decent, plus că erau și americanii lângă el: uniforme, tot, jurai că are şi Iohannis legătură cu tot ce se întâmpla acolo.
Acum a venit Sfânta Maria, ziua Marinei. Iohannis singur. Ce să facă, frate, singur? A fost greu, plus că n-a avut ce să mai spună: că NATO, că situația globală, că aliații noștri și poziție strategică… Ce-i mai rămăsese de la ultimul discurs. Ca atunci când gătești din ce ți-a mai rămas prin frigider.
















